Pentru a doua oară în ultimile șapte luni, procurorii DNA și DIICOT au descins în clădirea administrativă a județului, în care își au sediul atât Prefectura, cât și Consiliul Județean Caraș-Severin. La plecare, de fiecare dată au fost însoțiți de câte o persoană cu funcție importantă în politica sau administrația județului. În vară, de vicepreședintele CJ, Ionesie Ghiorghioni – condamnat deja în două dosare penale - iar acum de prefectul Nicolae Ciobanu, dus la Parchet pentru a fi audiat în Dosarul Mike Security.