Menu

DADPP

Prețul corect al unui loc de parcare în Reșița: 4.298 lei!

Dacă ar fi să ne luăm după numărul mașinilor proprietate personală, am putea crede că în Reșița curge lapte și miere pe toate drumurile și...parcările din oraș. Locurile de parcare reprezintă o mare problemă, iar măsurile luate până acum de municipalitate nu par să rezolve situația, așa cum ne-am dori cu toții.

PSD se pregăteşte să numească şef nou la Patrimoniu. Ioan Crina e favorit! (UPDATE)

Ioan Crina

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, se declara, ieri, nemulțumit de cum merg lucrurile în instituția pe care o conduce și mai ales de managementul direcțiilor și serviciilor. E un semnal clar că PSD începe campania de toamnă a demiterilor din funcțiile deținute de cei care nu sunt membri sau nu au simpatizat  cu partidul aflat în prezent la conducerea Consiliului județean.

Facturi achitate de DADPP, fără nicio justificare legală

Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat (DADPP) este una dintre cele mai importante instituții publice din subordinea Consiliului Județean Caraș-Severin, unde se învârt foarte mulți bani, în special pentru executatea lucrărilor de întreținere și reparații ale drumurilor județene și comunale. Dar nu numai.

Raportul Camerei de Conturi Caraș-Severin, publicat în urma Auditului executat la această instituție relevă nereguli crase  săvârșite tocmai de cei care erau puși să respecte legislația.

Banul public, bătaia de joc a conducerii DADPP, din cadrul Consiliului județean

Auditul financiar executat de Camera de Conturi Caraș-Severin la Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a județului Caraș-Severin a evidențiat faptul că au fost efectuate plăți pentru servicii de pază, fără documente justificative, care să confirme prestarea serviciilor respective. O situație deosebit de gravă, întâlnită și în cazul altor instituții publice și care demonstrează disprețul față de cheltuirea banului public.

În loc să repare drumurile județului, șefii din Consiliul județean aruncau bani pe aranjamente florale

Raportul Camerei de Conturi Caraș-Severin pe 2014 scoate în evidență nenumărate nereguli comise de funcționarii statului, prea puțin interesați de cum se cheltuie banul public. În prim-plan sunt Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat (DADPP), din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin și câteva primării comunale.

Powered by Jasper Roberts - Blog