Menu

validare

Tradiţie versus Oportunism politic

Sub genericul „Tradiţie versus Oportunism Politic”, în perioada 8-11 septembrie 2016, a avut loc la Eforie Nord, Școala Politică a Tineretului Național Liberal, la care a participat și o delegație din Caraș-Severin. Tema, considerată o componentă a construcţiei culturii politice pentru alegătorii din România şi totodată o necesitate în contextul actual, în care formaţiuni politice conjuncturale, neancorate în tradiţie, valori şi direcţie politică, speculează volatilitatea emoţională a unui electorat, de multe ori, insuficient informat.

Cum e cu fățărnicia și ateismul în Consiliul Local Lăpușnicu Mare

Primăria Lăpușnicu Mare

În Consiliul Local Lăpușnicu Mare s-a derulat un nou moment demn de o antologie a umorului. Pătimașii consilieri locali liberali și pesediști și-au dat mâna și s-au opus unui punct de pe ordinea de zi, în care luau act de validarea a trei consilieri PMP, ca urmare a fuziunii acestei formațiuni cu UNPR. Cei trei provin de pe listele fostului UNPR, în urma renunțării la mandatul de consilier local a altor colegi aflați inițial înaintea lor pe listă.

Drept la replică, Silviu Dan Avram: „Nicolae Ştefănescu - Ştefi spune lucruri trăsnite!”

Silviu Dan Avram, membru în Consiliul Judeţean Caraş-Severin după validarea sa în şedinţa din data de 25 februarie, a.c., ne-a transmis o replică faţă de acuzaţiile pe care i le-a adus consilierul judeţean Nicolae Ştefănescu-Ştefi (în prezent demisionat din PSD şi din funcţia de consilier judeţean), în plenul şedinţei.

Se ascut săbiile politice, chiar şi între prieteni. Şi dă-i şi luptă: Nicolae Ştefănescu vs Dan Silviu Avram

În şedinţa Consiliului Judeţean Caraş-Severin, de ieri, consilierii judeţeni au luat act de încetarea mandatului consilierilor Toni Novăcescu şi Nicolae Ştefănescu, aceştia prezentându-şi demisiile pentru a candida ca independenţi la alegerile locale din iunie. Toni Novăcescu, fost membru PNL, va candida ca independent la funcţia de primar al oraşului Moldova Nouă, iar Nicolae Ştefănescu, fost membru PSD, va candida pentru funcţia de consilier judeţean în Caraş-Severin.

Powered by Jasper Roberts - Blog