Menu

plată

La început de an, Primăria Oţelu Roşu este la zi cu plata facturilor

Un sfârşit de an fericit pentru conducerea administraţiei de pe Valea Bistrei şi un început optimist în anul în care abia am intrat. Facturile datorate de primărie furnizorilor de utilităţi au fost achitate în totalitate, în timp ce cu banii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului vor fi asfaltate mai multe străzi în oraş.

Ne plângem de lipsa locurilor de muncă, dar statisticele spun altceva

Statistic vorbind, la sfârşitul lunii august numărul şomerilor din România era de 302.859. A şomerilor înregistraţi căci, pe cel al celor neindemnizaţi e greu de ştiut. O parte a acestora din urmă se regăseşte în statistica beneficiarilor venitului minim garantat (BVG), care, la aceeaşi dată, erau în număr de 191.980, cu 30.000 mai puţini  faţă de august 2017.

Să nu ne mai văităm: potrivit statisticii, la şomaj stăm bine. Bine de tot!

Rata şomajului înregistrată în judeţul Caraş-Severin la finele lunii august 2017 a fost de 2,39%, în crestere cu 0,14 pp faţă de luna anterioară. Rata şomajului feminin a înregistrat valoarea de 1,95%, iar rata somajului masculin a înregistrat valoarea de 1,33%.

Puteţi avea calitatea de asigurat, chiar dacă nu înregistraţi venituri impozabile

Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin vine cu precizări referitoare la informaţiile solicitate de acele persoane care nu realizează venituri impozabile. Vestea bună este că şi această categorie socială poate beneficia de asigurare de sănătate.

Rectorul UVT: „Promovabilitatea la Bac creşte, pentru că mulți tineri nu mai dau acest examen!”,

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, este de părere că, paradoxal, creșterea promovabilității la bacalaureat ascunde incapacitatea statului de a oferi o alternativă pentru unul din doi absolvenți de gimnaziu. Ratele de promovare cresc pentru că mulți tineri nu mai dau acest examen!

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog