Menu

circulaţie oprită

O parte dintr-un deal s-a prăvălit peste trenul Reşiţa-Timişoara! Trenul a fost aruncat de pe şine! (UPDATE)

Trenul de persoane Regio Călători, de pe ruta Reşiţa - Timişoara, a fost surprins, în această dimineaţă, de o alunecare de teren care a împins vagoanele de pe şine. Trenul de persoane care circulă pe ruta Reşiţa Nord - Timişoara Nord a plecat în această dimineaţă, la ora 4.01, din gara Reşiţa Nord, iar în jurul orei 4.20, a fost surprins de o alunecare de teren, la câteva sute de metri după Halta Colţan, chiar în faţa tunelului care străpunge dealul, înainte de Bocşa Montană.

Trafic deviat pe DN 58, în zilele de 1 şi 2 iulie

În zilele de 1-2 iulie, la Reșița se va desfășura Memorialul Werner Hirschvogel, ce reprezintă etapa a IV-a a Campionatului Național de Viteză în Coastă. O asemenea competiție are loc la Reșița după o pauză de trei ani.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara informează participanţii la trafic că în zilele respective, între orele 8-20, circulaţia rutieră va închisă pe DN58 km 44+000 – 48+750, în vederea desfășurării în bune condiţii a concursului auto. Competiția este organizată de Asociația Clubul Sportiv VSS Racing.

Joi dimineaţă nu se circulă pe Strada Corbului din Reşiţa

În cursul zilei de mâine, joi, 2 martie, lucrătorii Serviciului Public „Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița, Serviciul de Iluminat Public și Deszăpezire“ vor executa lucrări de curățare a rigolelor de pe Strada Corbului, aflată în spatele Blocului 800.

În vederea desfășurării activității în bune condiții, circulația autovehiculelor va fi oprită pe această stradă în intervalul orar 8-12.

Drum judeţean închis din cauza alunecărilor de teren, la Globurău, în Caraş-Severin

Ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice de luna trecută, din 6 şi 7 martie 2016, care au cauzat alunecări de teren şi căderi de pietre pe carosabil pe drumul judeţean DJ 608, Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Caraş-Severin, în calitate de administrator, anunţă închiderea circulaţiei pe pe sectorul cuprins între Globurău şi intersecţie Bogâltin.

Drumul a fost închis în data de 7 aprilie, circulaţia fiind oprită în continuare, până la remeierea situaţiei.

Powered by Jasper Roberts - Blog