La Reşiţa a avut loc, astăzi, şedinţa solemnă de acordare a certificatelor doveditoare ale alegerii consilierilor judeţeni în Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Caraş-Severin, Rustin Ciasc, a condus şedinţa solemnă şi, în deschidere, a precizat că alegerile s-au desfăşurat fără probleme, cu excepţia unor mici incidente, care nu au alterat procesul electoral.