Menu

retragere sprijin

S-a rupt lanțul de iubire în ALDE

Co-preşedintele ALDE  este pe făraș. Oamenii lui Tăriceanu i-au retras sprijinul, după ce mai înainte chiar fostul premier îi cântase prohodul politic. Azi-mâine, conservatorul își va pierde și funcția de vicepremier și va fi debarcat din fruntea ministerului Mediului pe care îl conduce în prezent.

SMS-ul lui Mocioalcă: „Ţi-am retras sprijinul! Şi la următorul! Irimică, ai trădat PSD-ul azi. Şi pe mine!“

Ion Mocioalcă

Am trăit să o vedem și pe asta. Pentru că nu a vrut să „joace“ cum „îi cântă“ șeful de partid, fostul candidat PSD la Primăria Lăpușnicel, Eremia Paidola, a rămas fără sprijinul partidului. Cel care i-a dat vestea cea tristă e tocmai șeful său, nimeni altul decât Ion Mocioalcă. Și ca să vedeți că trăim într-o lume nebună, nebună, nebună de legat să spunem că înștiințarea nu a fost făcută într-o ședință, printr-o adresă oficială semnată de Biroul Executiv Județean al PSD, ci printr-un SMS trimis sâmbătă seara, la ora 22.

Powered by Jasper Roberts - Blog