Menu

arii protejate

Pentru ministra Mediului, ce mi-e Caransebeşul, ce mi-e Caraş-Severinul!

Graţiela Gavrilescu

Graţiela Gavrilescu s-a aflat astăzi într-o vizită la Reşiţa, atât în calitate de vicepremier şi ministru al Mediului, cât şi de politician venit să susţină instalarea lui Ion Tabugan, proaspăt plecat din PMP, în funcţia de preşedinte interimar al ALDE Caraş-Severin.

Devenită celebră prin limbajul plin de greşeli de exprimare, ministra a dat din nou cu băţul în baltă, confundând judeţul Caraş-Severin cu Caransebeşul, nu o dată, ci de mai multe ori, până când ziariştii i-au atras atenţia asupra acestui fapt.

Şi păsările migratoare au ziua lor şi sunt sărbătorite de două ori într-un an

Începând din 2018, celebrararea „Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare” se va face de două ori pe an, în a doua săptămână a lunilor mai și octombrie, adică, la venirea şi la plecarea păsărilor. Acest lucru se va realiza prin prin campanii de informare și conștientizare publică, pentru cunoașterea amenințărilor la adresa păsărilor migratoare și pentru amplificarea mesajului de protecție a acestora, după cum se arată în comunicatul de presă al Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin.

Omul modern, înfrăţit sau în luptă cu natura!? Dezbatere la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa a organizat, astăzi, o dezbatere privind rezervaţiile şi parcurile naturale, mediile protejate, despre importanţa protejării naturii, dar şi despre conflictul dintre nevoia de a avea o natură curată şi nevoia de dezvoltare economică.

Caraș-Severin, județul cu cele mai multe arii protejate din Regiunea Vest

În Regiunea Vest există un număr de 131 arii naturale protejate, dintre care 53 ființează pe raza județului nostru. Multe dintre ele reprezintă o atracție deosebită pentru iubitorii de natură, dar nu numai. Practic, în toate zonele județului întâlnim astfel de arii protejate. Unele sunt de tip avifaunistic, botanic, geomorfologic, forestier, științific sau au fost declarate monumente ale naturii, prin caracterul lor paleontologic. Astfel de rezervații întâlnim la Apadia, Delinești, Ezeriș, Globu Craiovei, Petroșnița, Târnova, Tirol, Valea Pai, Zorlențu Mare și Soceni.

Powered by Jasper Roberts - Blog