La Universitatea „Eftimie Murgu“, din Reșița, se caută în continuare soluții pentru ieșirea din criza financiară cu care singura instituție de învățământ superior din Caraș-Severin se confruntă de mai bine de un an. Variantele propuse de conducerea universității au atras nu doar mânia personalului nedidactic, ci și pe cea a profesorilor. O parte dintre aceștia invocă abuzul de putere a conducerii Senatului, respectiv al preşedintelui Doina Frunzăverde, şi caută o modalitate de a contesta în instanţă anumite hotărâri adoptate într-un cadru nelegal.