Menu

Colegiul Director

Reşiţeanul Valentin Blănariu a fost ales vicepreşedinte al C.N.S.A.S.

Valentin Blănariu, Ion Mocioalcă

Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) are începând de marţi, 3 aprilie, o nouă conducere. Constantin Buchet, care a fost propunerea guvernului Dăncilă, este preşedinte, în timp ce fostul deputat reşiţean Valentin Blănariu ocupă funcţia de vicepreşedinte.

PSD se pregăteşte să numească şef nou la Patrimoniu. Ioan Crina e favorit! (UPDATE)

Ioan Crina

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, se declara, ieri, nemulțumit de cum merg lucrurile în instituția pe care o conduce și mai ales de managementul direcțiilor și serviciilor. E un semnal clar că PSD începe campania de toamnă a demiterilor din funcțiile deținute de cei care nu sunt membri sau nu au simpatizat  cu partidul aflat în prezent la conducerea Consiliului județean.

Powered by Jasper Roberts - Blog