Menu

an școlar

La Caransebeş, clopoțelul n-a mai avut răbdare cu elevii

La fel ca în 2017, şi anul acesta şcoala s-a grăbit să ia locul vacanţei, care s-a văzut nevoită să-i părăsească pe elevi cu aproape o săptămână mai repede decât erau aceştia obişnuiţi. Şi, tot la fel ca şi în anul precedent, primarul Felix Borcean a participat la festivităţile de deschidere a anului şcolar în principalele unităţi de învăţământ din Caransebeş, el fiind însoţit de viceprimarul Marius Isac, city-managerul Andrei Ungur şi de consilieri locali.

Emoţii mari pentru „boboci” în prima zi de şcoală la Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa

Încă de la primele ore ale dimineţii străzile erau pline de copii cu buchete de flori în mână ce se îndreptau spre şcoală. Pentru unii dintre ei ziua de 10 septembrie 2018 are o semnificaţie aparte, fiind prima lor zi de şcoală. Poate cei mai emoţionaţi erau părinţii, care în încercările de a calma „bobocii” parcă le transmiteau şi mai mult din sentimentele lor.

A început noul an de învăţământ. De la ei se aşteaptă renaşterea României!

Noul an şcolar a debutat astăzi şi pentru cei mai mici dintre copii, cei care au trecut sfioşi în această dimineaţă pragul grădiniţelor din toată ţara. Zeci de mii de prichindei, unii cu lacrimi în ochi şi agăţaţi de fustele mămicilor, alţii cu bucuria revederii, educatoare emoţionate şi părinţi în pas cu moda au întregit tabloul acestui moment festiv.

În ei ne este nădejdea că România de mâine va fi diferită de România de astăzi, că spiritul european autentic va fi mai puternic decât cel balcanic.

Iar azi, azi începe şcoala!

Luni, 10 septembrie, prima zi de şcoală. Anul de învăţământ a început mai devreme ca de obicei, dar ce mai contează. Nu data la care începe este importantă, ci ceea ce vor dobândi elevii de-a lungul celor două semestre.

Elevii mai au doar o lună de vacanţă, cursurile încep cu cinci zile mai devreme

Conform Ministerului Educaţiei, elevii mai au doar o lună din vacanţa de vară, cursurile anului şcolar 2018-2019 încep luni, 10 septembrie.

Reprezentanţii ministerului spun că noul an şcolar însumează 168 de zile lucrătoare, împărţine ca de obicei în două semestre.
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019), vacanţă intersemestrială (2 - 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie - 5 mai 2019) şi vacanţa de vară (15 iunie - 15 septembrie 2019).

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog