Menu

deschidere an universitar

Prima zi a Color Fest s-a încheiat cu o paradă moto şi concert rock în curtea Universităţii „Eftimie Murgu“

Asociaţia Absolvenţilor Universităţii „Eftimie Murgu“ Reşiţa a dat astăzi, 10 mai, startul primei ediţii Color Fest. Un festival ce se va încheia sâmbătă seara cu concert rock. Astăzi, în curtea înstituţiei de învăţământ superior au avut loc ateliere de prezentare a celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, Jandarmeriei Judeţene şi a Crucii Roşii.

Spor duhovnicesc şi cercetare ştiinţifică la universitatea din Reşiţa. S-a deschis anul universitar

La Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, anul universitar 2016-2017 s-a deschis, astăzi, în mod festiv, în Aula instituţiei, în prezenţa a peste 400 de studenţi, cadre didactice, autorităţi publice, feţe bisericeşti, alţi invitaţi.

Autorităţile, precum şi reprezentanţii oficiali ai universităţii, au fost întâmpinaţi, la intrarea în Aula Magna, cu imnul academic „Gaudeamus Igitur”. Apoi, s-a ţinut o slujbă de binecuvântare, s-au adresat rugăciuni lui Dumnezeu, şi toţi cei prezenţi, la îndemnul feţelor bisericeşti au rostit, în cor, rugăciunea „Tatăl Nostru”.

Powered by Jasper Roberts - Blog