Problemele la Universitatea „Eftimie Murgu“ Reșița, în special cele de ordin financiar, nu sunt nici pe departe rezolvate. În ciuda declarațiilor noii conduceri și a promisiunilor ministerului Educației, salariile s-au plătit cu întârzieri de cel puțin două luni, ceea ce i-a nemulțumit pe angajați, în special pe cadrele didactice ale căror venituri oricum nu mai sunt la nivelul din anii trecuți. Pentru supraviețuire, au fost luate măsuri de austeritate, unele dintre ele fiind fără precedent în mediul academic.