Menu

europarlamentar

La o cafea cu europarlamentarul Mircea Diaconu

Mircea Diaconu și admiratorii săi, la Reșița

Prezență inedită, joi după-amiază, la Reșița, a lui Mircea Diaconu, dar nu în calitate de actor, ci de europarlamentar. Vicepreședintele Comisiei pentru Cultură și Educație – CULT, din cadrul Parlamentului European, a băut astăzi o cafea (de fapt, a preferat o înghețată recomandată de primarul municipiului, Ioan Popa) împreună cu câțiva susținători ai ideilor sale referitoare la identitatea națională și patrimoniul cultural. Întâlnirea este parte a unui așa-zis Tur al României, prilej de a expune o parte din preocupările sale în această direcție.

Salutări de la Severin! Europarlamentarul corupt!

Adrian Severin este primul europarlamentar român condamnat pentru fapte de corupție. Să fie mândru că este deschizător de drumuri pentru toți europarlamentarii noștri, dar și de faptul că va intra în istorie, la fel cum s-a întâmplat cu Virgil Pop, PNL, cel dintâi parlamentar de la noi ajuns în situația aceasta, pentru trafic de influență.

Powered by Jasper Roberts - Blog