Menu

Ioan Adamek

„Aşa s-a călit oţelul”

Fără îndoială titlul acesta de carte este celebru, a pătruns în conştiinţa românilor în vremea comunismului şi a fost păstrat acolo, ca un marş militar pe care îl fredonezi din vremea armatei (pentru cine a făcut armata), evident, fără să mai ştii cine este compozitorul. Sau, poate, n-ai ştiut niciodată. Mai cu seamă reşiţenii vor fi reţinut acest titlu, fiindcă întreaga istorie a localităţii este legată de oţel.

Sărbătoritul, Ioan Adamek!

Ioan Adamek, preşedintele Secţiei Drumeţii a Asociaţiei Prietenii Munţilor din Reşiţa, a împlinit ieri, 23 ianuarie, 92 de ani. Colegii de drumeţii, foştii sau actualii săi ucenici în „arta drumeţiilor prin natură”, prietenii, membri ai familiei, l-au sărbătorit pe Ioan Adamek, săptămâna trecută, la Librăria Semn de carte din Reşiţa. Cu acea ocazie, în 17 ianuarie, Ioan Adamek şi-a vernisat o expoziţie de fotografie, cu imagini din Cheile Caraşului şi Cheile Rudăriei, expoziţie deschisă şi în prezent.

„Un exerciţiu de prietenie adevărată!”

Secretul fericirii la Reşiţa

„Reşiţa este un oraş în care fiecare stradă duce în natură. Fiecare pas pe care îl faci în afara Reşiţei te duce într-un loc frumos din natură!”, a spus, ieri, Ioan Adamek, la librăria Semn de carte din Reşiţa, cu prilejul sărbătoririi vârstei de 92 de ani.

Ioan Adamek, la 92 de ani. Expoziţie de fotografie la Reşiţa

Astăzi, miercuri, 17 ianuarie, de la ora 17:30, la librăria Semn de Carte din Reșița, str. Libertății 13, va avea loc vernisajul expoziției de fotografii semnate Ioan Adamek. Născut la 23 ianuarie 1926, la Reșița, decanul de vârstă și conducătorul secției „Drumeție” din cadrul Asociației reșițene „Prietenii munților” va fi sărbătorit, în avans, de familie și prieteni, de colegii de drumeţii, de adepți ai stilului de viață sănătos, iubitori de natură.

Seniorul drumeţilor din Reşiţa, Ioan Adamek, a împlinit 91 de ani!

Reşiţeanul Ioan Adamek, preşedintele secţiei „Drumeţii”, a Asociaţiei Prietenii Munţilor, a împlinit 91 de ani. La cele peste nouă decenii de viaţă, Ioan Adamek este un exemplu de vitalitate şi bună dispoziţie. Cea mai recentă drumeţie a făcut-o luna aceasta, în 2 ianuarie, pe Dealul Ghica, pe un traseu care, dus-întors, înseamnă vreo 30 de kilometri!

Powered by Jasper Roberts - Blog