Timp de două zile, la sfârşitul săptămânii trecute, la Ploieşti s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Judo Ne Waza (lupte la sol), la categoriile U11, U13 şi U15, competiţie la care au participat peste 600 de sportivi de la 70 de cluburi din toată ţara.
Tinerii judoka de la Clubul Energetica din Caransebeş, antrenaţi de Ion Radu şi Ioan Răuţu, au obţinut rezultate meritorii, întorcându-se acasă cu un „argint”, şi au ocupat câteva locuri foarte bune, având în vedere anvergura concursului.