Menu

Festivalul Hercules

Dansuri din Banat şi Sibiu, din Spania şi Bulgaria, la Festivalul „Hercules”

Aseară, la Băile Herculane, s-a derulat a treia zi a Festivalului Internaţional de Folclor „Hercules”, ediția 48, 2-6 iulie 2018. În faţa publicului, alcătuit din localnici, precum şi din foarte mulţi turişti, veniţi în staţiunea din Valea Cernei pentru odihnă şi relaxare, dar şi pentru tratament.

Pe scena din Parcul Vicol, au smuls aplauze spectatorilor, ansamblurile:

Şi mexicanii au dansat la Festivalul de la Băile Herculane

Ziua a doua a Festivalului Internaţional de Folclor „Hercules”, marţi, 3 iulie, a adus pe scena din Parcul Vicol, Băile Herculane, pe mult aşteptaţii şi exoticii danstori mexicani de la „Estampas de Mexico", director: Yolanda Gonzales. Nimeni nu vrea să spună că sunt cei mai buni dansatori, însă, în fiecare an, mexicanii sunt aşteptaţi cu emoţii şi cu aplauze, având în vedere specificul colorat şi exotic al dansurilor populare din America Latină.

Dansatori, din Oltenia şi Banat, până în America!

Însă, nu mai puţin aplaudaţi au fost, seara trecută:

Cele mai bune ansambluri din Banat, prestigioase trupe din lume, cântă şi dansează la Băile Herculane!

La Băile Herculane, a început, ieri, Festivalul internaţional de Folclor „Hercules”, ediţia a 48-a. De-a lungul a celor aproape cinci decenii de existenţă, festivalul a adunat, în fiecare an, în staţiunea de pe Valea Cernei, cele mai bune ansambluri, formaţii şi orchestre de muzică populară din Banat, virtuozi ai dansurilor şi cântecelor populare din alte regiuni ale ţării, precum şi de pe alte meridiane, unele chiar exotice, aducând pe scena festivalului originalitate, prospeţime şi culoare.

La Băile Herculane va începe Festivalul „Hercules”, ediţia 48

La Băile Herculane, în perioada 2-6 iulie, 2018, se va desfăşura Festivalul Internațional de Folclor „Hercules“, ediția 48. Evenimentul va începe, luni, 2 iulie, de la ora 18.30, cu Parada Participanţilor. De la ora 19.00, în Teatrul de Vară din Parcul Vicol va avea loc deschiderea oficială a festivalului, cu alocuţiunile oficialităţilor, iar, apoi, pe scenă vor evolua ansambluri şi fanfare din România, Georgia, Serbia şi Africa de Sud.

Festivalul Internaţional de Folclor „Hercules” începe astăzi la Băile Herculane

Angelica Herac şi Hercules

La Băile Herculane, începe, astăzi, Festivalul Internaţional de Folclor „Hercules”, ediţia a 47-a, eveniment la care participă ansambluri folclorice şi formaţii din şapte ţări invitate, şi, desigur, din România. Cele şapte ţări participante sunt: Argentina, Columbia, Puerto Rico, Serbia, Bulgaria, Ucraina şi Portugalia.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog