Menu

execuţie

Am rămas şi fără porci!

Fără păduri, petrol, fabrici şi uzine am rămas de mult. Au venit unii şi au zis că industria noastră nu este decât un morman de fiare vechi şi hârşti, de nu a mai rămas nimic din ea. Alţii, că noi nu avem tehnologia adecvată pentru exploatarea pădurilor, drept pentru care au băgat utilajele lor mari cât casa şi au culcat totul la pământ. Acum, o altă belea pe capul poporului: pesta porcească.

Execuţie în stil stalinist la Teatrul de Vest. Ne aşteptăm la un manager care n-a recitat o poezie în viaţa lui

Teatrul de Vest Reşiţa

Vremurile din anii ’50, pe care le credeam de mult apuse, par să revină în forţă în judeţul Caraş-Severin, unde funcţiile de conducere în instituţiile statului de drept nu sunt ocupate pe bază de competenţă, ci în funcţie de nepotisme şi de culoarea carnetului de partid. Consiliul Judeţean nu face excepţie de la regulă. Am fi nedrepţi să spunem că astfel de lucruri nu s-au întâmplat şi până acum. Că cei de dinaintea guvernării PSD au fost mai corecţi şi au respectat legea. Nu, departe de noi gândul, doar că de data aceasta s-a sărit calul, după cum spune o vorbă românească.

Powered by Jasper Roberts - Blog