Menu

scurtcircuit

Pompierii s-au luptat şase ore să stingă un incendiu la Berlişte

Două case au fost cuprinse de foc azi noapte, în jurul orei 2, în comuna Berlişte din apropierea Oraviţei. Pentru că focul se manifesta violent, cu flacără,  au fost solicitaţi pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Oraviţa.

Aceştia au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială operativă, iar cei zece pompieri militari au acţionat de urgenţă pentru lichidarea focului care prezenta risc de extindere şi la casele învecinate. Intervenţia a fost extrem de dificilă şi a durat mai bine de şase ore, având în vedere proporţiile evenimentului.

Powered by Jasper Roberts - Blog