Menu

Voislova

DJ 684, drumul ce ne poate apropia de A1, revine în atenţia consilierilor judeţeni

Mult controversatul proiect  de modernizarea  drumului  judeţean 684,  cel care ar urma să scurteze legătura dintre Caraş-Severin şi Timiş pe relaţia Voislova-Rusca Montană-Ruşchiţa-limita judeţ Timiş, pare să-şi găsească în sfârşit rezolvarea, prin punerea lui în discuţia consilierilor judeţeni.

Coriştii din Voislova, în Camera Deputaţilor: „Am venit să colindăm, la mulţi ani să vă urăm!”

Colindătorii din Voislova

Colindele cărăşenilor au ajuns să răsune astăzi în Parlamentrul României. Mai precis în Camera Deputaţilor, acolo unde cei 34 de componenţi ai Corului „Grănicerii Văii Bistrei”, din Voislova, comuna Zăvoi, au colindat-o pe Valeria Schelean-Şomfelean şi pe colegii săi.

Venind dintr-o vatră folclorică reprezentativă pentru Banatul de Munte, păstrătoare de tradţii etno-culturale de excepţie, coriştii – de la copiii de şcoală şi până la oameni trecuţi de prima tinereţe – au adus cu ei frumuseţea colindelor locului, dar şi portului popular de pe Valea Bistrei.

Sâmbătă, Valea Bistrei va răsuna de cântece corale

Sâmbătă, 28 octombrie, începând cu ora 18, la Căminul Cultural din Voislova se va desfăşura prima ediţie a Festivalului coral-folcloric „Răsună Valea Bistrei”. La manifestare vor participa Grupul folcloric „Doina Bistrei” al Şcolii Gimnaziale Măru, Corul „Grănicerii Văii Bistrei” din Voislova, Corul Catedralei „Învierea Domnului” din Caransebeş, Corul Casei de Cultură din Dudeştii Noi – judeţul Timiş, Corul Facultăţii de Teologie din Caransebeş, Corul Parohiei „Sf. Nicolae” din Bocşa şi Corul bărbătesc din Finteuşul Mare – judeţul Maramureş.

Powered by Jasper Roberts - Blog