Menu

gură

În Liga a IV-a de Fotbal: 24 de etape de suspendare pentru un cap dat în gură abitrului

Duminică, 30 septembrie, la meciul dintre Nera Bozovici şi Viitorul Caransebeş, partidă contând pentru etapa a patra a a Ligii a IV-a, meciul a fost oprit în minutul 72, la scorul de 0-2, ca urmare a agresării arbitrului de centru Roberto Svatsinka. Atunci, după un fault asupra caransebeşeanului Drăgoi, acesta a ripostat, iar Ion Adamescu, de la gazde, a intrat într-un dialog cu arbitrul, acesta l-a avertizat pe jucătorul Bozoviciului că îi va arăta cartonaşul galben, după care Adamescu s-a apropiat de Svatsinka şi l-a lovit cu capul în gură.

Dimitrios, pensiunea aşezată pe un picior de plai şi o gură de rai, lângă Băile Herculane

Primăvara aceasta se dovedeşte una a surprizelor plăcute în Băile Herculane. După ce ani la rând nu s-a întâmplat mai nimic, în timp ce lamentările legate de privatizarea eşuată a staţiunii păreau să nu se mai termine, iată că lucrurile încep să intre în normalitatea pe care ne-o dorim cu toţii. Iar acest fapt se datorează exclusiv investitorilor, dornici să redea strălucirea de altă dată celei mai vechi staţiuni din ţară.

Powered by Jasper Roberts - Blog