Menu

Actualitate

Petru Curelar, omul pentru care timpul face stânga-mprejur!

Petru Curelar

Petru Curelar are 56 de ani şi este paznic de noapte în comuna Băuţar. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2014, bărbatului a început să-i cadă părul, apoi şi-a pierdut sprâncenele, însă după câteva luni, când podoaba capilară i-a crescut, a obesrvat că încărunţise. În luna august, la nunta fiului său, Petru Curelar era alb complet.

Tâlhar prins după aproape o lună!

Poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Reşiţa au reuşit identificarea unui tânăr în vârstă de 19 ani, din Caransebeş, care în data de 17 decembrie 2016, l-a tâlhărit pe angajatul unei firme de curierat. Când s-a comis infracțiunea, angajatul se afla în timpul serviciului.

Foc la „Muncitoresc“. Cinci familii evacuate

Incendiu puternic izbucnit miercuri seara, la un imobil situat în zona „Muncitoresc“ din Reșița. Este vorba de o clădire, cu o curte comună, în care locuiesc cinci familii. Ținând seama de faptul că sediul ISU Caraș-Severin se află la o aruncătură de băț, pompierii miliatari au intervenit rapid cu patru autospeciale, cu apă și spumă, precum și 20 de militari.

Crește salariul mediu net, dar diferențele dintre regiunile istorice rămân!

Cu promisiunile din Programul PSD de guvernare, se pare că românii o vor duce mai bine anul acesta din punct de vedere al  veniturilor salariale, dar și a pensiilor. Chiar și datele Comisiei Naționale de Prognoză (CNP) lasă să se înțeleagă acest lucru.

Primul bloc cu patinoar, la Reşiţa!

Locatarii blocului nr. 4, din centrul civic al Reşiţei (blocul Romarta), făcând haz de necaz, se pot lăuda că sunt primii reşiţeni cu patinoar privat, în scară. Aşa cum am anunţat duminică, 8 ianuarie, din cauza gerului, conductele de alimentare cu apă a băilor au îngheţat, lăsându-i pe locatari fără apă. Mai mult, ieri, când am fost la faţa locului, chemaţi de un locatar, acesta ne-a arătat balta îngheţată din gang şi ţurţurii care s-au ivit în tavan, ca într-o peşteră.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog