Menu

Actualitate

Un cărăşean condamnat pentru furt a fost prins în vama Cenad

Adrian T., în vârstă de 25 de ani, cu domiciliul în Caraş-Severin, a fost condamnat de instanţă la trei ani de închisoare, cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. În mod normal, tânărul ar fi trebuit să se prezinte singur la poliție pentru ca să fie transferat în penitenciar, în vederea executării pedepsei. Nu a făcut-o, drept pentru care a fost dat în urmărire generală, după care a încercat să dispară din țară.

Un bătrân din Anina a fost găsit mort în zăpadă

Temperaturile extreme din ultima săptămână au făcut o primă victimă și în județul nostru, la Anina, acolo unde iarna este oricum mai grea ca în alte părți ale județului. Este vorba un bărbat în vârstă de 77 de ani, care a fost găsit duminică dimineața, fără suflare de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.

Tinerii care vor să zboare o pot face şi la Caransebeş

Înscrierile pentru cursurile teoretice şi practice în vederea obţinerii licenţelor de paraşutist, pilot planor, pilot avion şi pilot aeronave ultrauşoare motorizate pe care le organizează Aeroclubul României se fac în perioada 9 ianuarie - 3 februarie. Cursurile teoretice se vor desfăşura în perioada 6 februarie - 9 aprilie, seara şi/sau în zilele de sâmbătă şi duminică, în funcţie de disponibilitatea lectorilor şi a cursanţilor, şi nu mai mult de 6 ore pe zi.

Victime ale gerului în zona centrală a Reşiţei. Zeci de familii fără apă!

Primele victime ale gerului de astăzi se află în zona centrală a municipiului Reşiţa. Toţi locatarii din blocul nr. 4, scara A, „Piaţa 1 Decembrie 1918”, au rămas fără apă din cauză că au îngheţat conductele de alimentare. Reamintim că în cursul nopţii trecute şi al acestei dimineaţi, în Reşiţa, temperaturile au fost sub minus 20 de grade Celsius. Astfel, la scara A, din blocul nr. 4, unde conductele de alimentare trec prin gangul clădirii, fiind expuse frigului, au îngheţat. Şi tot îngheţate au rămas şi până în această după-amiază, după cum ne-a informat unul dintre locatari.

Mâncare caldă şi adăpost pentru oamenii străzii, la Reşiţa

Având în vedere gerul din aceste zile, precum şi prognoza meteo care anunţă temperaturi extrem de scăzute şi în zilele următoare, până când temperaturile vor reveni la normal, se va face permanenţă 24 de ore din 24 pentru oamenii străzii, la Centrul De Voluntariat, situat în cartierul Munctioresc din Reşiţa.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog