Menu

Actualitate

Zeci de copii din Caraş-Severin nu vor merge mâine la cursuri din cauza zăpezii

Autorităţile judeţene au decis ca mâine, 17 decembrie, mai multe şcoli din Caraş-Severin să nu înceapă cursurile. În unele localităţi drumurile sunt impracticabile, astfel că elevii din satele aparţinătoare nu pot fi aduşi la cursuri, iar în alte comune nu este curent. Aşadar, copiii din următoarele localităţi nu vor face mâine cursuri, urmând ca din 17 decembrie să revină în şcoli.

Primăria Reşiţa ne asigură că ţine situaţia sub control. De mâine, vin amenzile pentru locatarii indisciplinaţi!

Într-un comunicat de presă al Primăriei Reşiţa, se arată că, datorită ninsorilor abundente din ultimele două zile, la nivelul primăriei a avut loc de o mobilizare în forță a echipelor de intervenție.

Zăpada închide patinoarul la Caransebeş!

Datorită ninsorilor abundente căzute în ultimele ore, pe suprafaţa patinoarului din Caransebeș s-a depus un strat consistent de zăpadă, la fel ca şi pe crengile platanilor din jur, existând pericolul ca acestea să se rupă în orice moment.

Pentru a preveni unele accidente, conducerea Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, cea care răspunde de administratea acestuia, a luat decizia de a închide, temporar, obiectivul atât de apreciat de copii şi tineri, care pot simţi, totuşi, instalarea cu drepturi depline a iernii prin intermediul săniuţelor.

Stare de criză la nivelul E-Distribuţie Banat, din cauza iernii grele

Din cauza condiţiilor meteo deosebite (cod portocaliu şi galben de ninsori,  viscol în rafale de vânt puternic), au fost afectate reţelele electrice din raza de activitate a societăţii E-Distribuţie Banat. Printre cauzele care au dus la această situație se numără copaci rupți sub greutatea zăpezii depuse, izolatori sparți, conductoare contorsionate.

Copaci pe carosabil şi stâlpi prăbuşiţi pe autoturisme, bilanţul primei zile de cod de ninsori în Caraş-Severin (UPDATE)

Conform datelor pompierilor, în prima zi de cod portocaliu au fost înregistrate 13 intervenţii pentru degajarea unor copaci căzuți pe carosabil.

„Şase pentru degajarea unor copaci prăbușiti peste autoturisme în Reşiţa, trei intervenții pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, în cazul a trei stâlpi de curent, care s-au prăbușit, unul dintre ei avariind un autoturism, în Reşiţa”, a spus în această dimineaţă Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin. 

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog