Menu

Actualitate

Legislaţie modificată şi completată, care vine în sprijinul victimelor violenţei domestice

Pentru a veni în  sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementatăconcret  modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia. Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

A încetat din viaţă inginerul care a translatat biserica Petru Iacob din Reşiţa

Conform site-ului Basilica.ro, vineri, 4 ianuarie, a încetat din viaţă, la vârsta de 89 de ani, inginerul Eugeniu Iordăchescu, cel care a salvat prin translare 12 biserici care urmau să fie demolate din ordinul lui Nicolae Ceaușescu în anii ‘80.

Reşiţa, aşa cum nu vrem să o mai vedem în 2019!

Una dintre cele mai distruse străzi din municipiul reşedinţă de judeţ nu se află nici în cartierul de la marginea Câlnicului, şi nici în Dealul Crucii. E lângă noi, între singurele bulevarde din Govândari, în spatele Complexului Victoria.

Un poliţist din Caransebeş apare într-un videoclip despre Mafie

Un agent din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Caransebeş, în vârstă de 33 de ani, a devenit mare vedetă, după ce pe internet a fost postat videclipul manelei „Aici e Mafia“, interpretată de Florin Mitroi. Agentul apare în cadru, în spatele solistului „unde se rupe în figuri“, ca să folosim o expresie adecvată cu acest moment.

Şefii agentului de la Rutieră au rămas muţi de uimire şi s-au sesizat după apariţia videoclipului, după care au dispus verificări în acest sens.

Un regulament al Primăriei Reşiţa salvează de la demolare terasele sezoniere

În urmă cu câteva luni, primarul Reşiţei  punea gând rău teraselor amenajate pe trotuare. Pe unele le-a şi demolat, iar în cazul altora, cum sunt Yaya Pub şi Coda Vinci, ale cunoscuţilor oameni de afaceri Cătălin Radu şi Costel Ciobanu, aştepta să se termine sezonul. Sezonul estival s-a încheiat de mult, cele două terase au rămas neclintite. Acum, primarul Ioan Popa are o altă explicaţie în privinţa funcţionării acestora, cu totul diferită de cea din primăvară.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog