Menu

Articol

Un regulament al Primăriei Reşiţa salvează de la demolare terasele sezoniere

În urmă cu câteva luni, primarul Reşiţei  punea gând rău teraselor amenajate pe trotuare. Pe unele le-a şi demolat, iar în cazul altora, cum sunt Yaya Pub şi Coda Vinci, ale cunoscuţilor oameni de afaceri Cătălin Radu şi Costel Ciobanu, aştepta să se termine sezonul. Sezonul estival s-a încheiat de mult, cele două terase au rămas neclintite. Acum, primarul Ioan Popa are o altă explicaţie în privinţa funcţionării acestora, cu totul diferită de cea din primăvară.

„Nu sunt numai astea două, mai sunt dacă vreţi şi Dolce Vita. Dacă vă uitaţi în regulamentul de funcţionare a teraselor sezoniere, făcut de Primăria Reşiţa, validat şi contestat, se spune că dacă ai o terasă lipită de un restaurant, nu se supune regulilor după care funcţionează celelalte terase”, a explicat Popa cum stau lucrurile.

Când a fost întrebat de ce nu s-a procedat la fel cu o pizzerie din centrul municipiului, edilul a spus: „Pizzeria Rebel făcea excepţie, era inestetică şi am convenit cu doamna de acolo să facă un alt plan. Şi, în plus, nu avea contract pentru terenul pe care era amplasată terasa”.

Powered by Jasper Roberts - Blog