Menu

Actualitate

Realegerea şefilor şecţiilor de votare pentru Referendum. 80 dintre ei au spus „pas”

Cu doar trei zile înainte de Referendumul pentru definirea familiei, Biroul Electoral Judeţean Caraş-Severin este pus într-o situaţie nu tocmai plăcută, întrucât a existat un număr destul de mare de preşedinţi de secţii de votare, desemnaţi în urma tragerii la sorţi, ce au fost înlocuiţi cu alţii. Situaţia nu este nouă, aşa se întâmplă de fiecare dată la alegeri, numai că acum există voci care susţin că oamenii refuză să ia parte la un astfel de Referendum.

Nu se mai eliberează caziere. O avarie a oprit temporar sistemul

În urma unei fluctuaţii de tensiune Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS a suferit o avarie, în prezent nefiind funcțional. Poliţiştii spun că o echipă de specialiști lucrează pentru repornirea sistemului și rezolvarea problemei în cel mai scurt timp.

Până la remedierea situației, cetățenii nu pot obține certificate de cazier judiciar. De asemenea, pe durata defecțiunii, se pot depune cereri pentru eliberarea cazierului judiciar, documentele urmând a fi eliberate după rezolvarea avariei. 

Va „zbura” Aeroportul Caransebeş în direcţia bună?

Într-o discuţie purtată recent cu Gabriel Olariu, administratorul societăţii „Oneiric Solutions”, cel care a investit în Liceul Tehnologic „Max Ausnit” Caransebeş, primul liceu privat de aviaţie din România, acesta a declarat că există deja încheiate contracte cu mai multe firme care lucrează la programul de reautorizare a acestui aeroport, pentru a deveni aeroport de aviaţie generală.

Ziua Mondială a Turismului sărbătorită la UEM Reşiţa

Data de 27 septembrie marchează „Ziua Mondială a Turismului”, un eveniment sărbătorit şi de Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin. Scopul organizatorilor este de a promova conștientizarea importanței turismului și a valorii sale sociale, culturale și economice.

A murit ultimul luptător din Munţii Banatului, Petru Gherga din Rusca Teregova

Petru Gherga, din Rusca Teregova, luptător cu arma în mână împotriva regimului bolşevic, instaurat în România prin alegerile falsificate din anul 1946, a încetat din viaţă la vârsta de 90 de ani. Petru Gherga a luptat în munţi împotriva trupelor de securitate şi de jandarmi, alături de alţi zeci de ruscani, care, fie au murit în luptă, fie au fost executaţi sau au murit în puşcăriile comuniste, cum au fost Ion Banda Miilescu, Meilă Ivănescu, Iosif Roescu şi alţii.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog