Menu

Actualitate

Ion Gaşpăr din Coştei, Serbia: „Trei ore şi jumătate şi-au bătut joc de noi în vamă!”

Fanfara Societăţii Culturale Mihai Eminescu din Coştei, Serbia, a fost, din nou, prezentă la ediţia a VII-a a Zilelor Palatului Cultural de la Reşiţa, desfăşurată în intervalul 20-23 septembrie 2018. Muzicanţii din Coştei sunt, încă de la prima ediţie, partenerii festivalului organizat de Asociaţia Culturală Reşiţa Română, unde spun că vin cu mare plăcere, fiindcă se simt ca acasă. Însă, de data aceasta, şeful fanfarei din Coştei, Ion Gaşpăr, a venit cu o apăsare pe suflet.

Târgul de Toamnă de la Oraviţa şi-a deschis porţile încă de la primele ore ale dimineţii

Încă de la primele ore ale dimineţii, Zona Gării din Oraviţa a devenit cel mai animat loc din oraş. Aici are loc cea de a VIII-a ediţie a Târgului de Toamnă, în cadrul căreia crescătorii de animale vor lipsi din cauza noilor reglementări cu privire la pesta porcină.

Cu toate acestea, producătorii de produse agricole şi-au amplasat deja mesele şi s-au declarat mulţumiţi de faptul că orăviţenii au ieşit devreme la cumpărături, în special gospodinele care au plecat spre casă cu plasele pline de bunătăţi.

Boala porcilor anulează târgul agricol de la Răcăşdia!

Unul dintre cele mai mari târguri agricole organizate în Banat, cel de la Răcăşdia, ajuns la ediţia a XXXVIII-a, ar fi trebuit să se ţină la sfârşitul lunii,dar a fost anulat. De vină este pesta porcină, chiar dacă până acum în Caraş-Severin nu au fost semnalate cazuri. Practic, măsura a fost luată încă din luna iulie, când, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin a interzis transportul animalelor pe raza judeţului şi, implicit, organizarea unor manifestări de acest gen.

La Oraviţa s-au plantat copaci pentru a marca „Ziua Cooperării Europene”

 Oraviţa a fost astăzi cel mai animat oraş din Caraş-Severin, fiind gazda evenimentului intrenaţional „Ziua Cooperării Europene”. Acţiunea, organizată de reprezentanţii Biroului de Cooperare Transfrontalieră Timişoara, face parte din Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale din România şi Serbia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Primăriei Oraviţa.

Două decenii de activitate pentru Asociaţia Medicilor Catolici Reşiţa

Se împlinesc 20 de ani de când la Reşiţa îşi desfăşoară activitatea Asociația Medicilor Catolici Reșița „Sfinții Cosma și Damian”. Momentul aniversar este marcat  printr-un simpozion jubiliar în colaborare cu Facultatea de Științe Sociale din cadrul universității „Eftimie Murgu” din Reșița,. Evenimentul ca avea loc vineri, 21 septembrie, în sala multimedia „Constantin Gruescu” din incinta instituției de învățământ superior.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog