Menu

Actualitate

Catolicii se pregătesc de Sărbătoare!

Duminică, creştinii apuseni de pretutindeni, fie ei romano-catolici, evanghelici sau reformaţi, sărbătoresc cu toţii praznicul Învierii Domnului. „Ne mai desparte puțin timp de Ziua cea mare, prin care primim speranţă. Speranţă în mântuire. Fie ca această sărbătoare să ne umple sufletele de bucurie, să putem uita de viaţa cotidiană şi de tot ceeace implică ea într-o lume în permanentă căutare şi nelinişte!

Jurnaliştii s-au întrecut în mânuirea armei sub atenta îndrumare a jandarmilor

Jandarmeria Română împlineşte anul acesta 168 de ani de la înfiinţare. Astfel, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin a organizat o serie de evenimente premergătoare zilei de 3 aprilie- Ziua Jandarmeriei Române. Ieri, 28 martie, reprezentanţii inspectoratului au dat din nou ocazia jurnaliştilor cărăşeni să se întreacă în poligonul de trageri. De această dată, s-au folosit clasicele pistoale Carpaţi, iar după instructajul aferent, ziariştii au trecut la treabă. După ce s-au tras câteva focuri de acomodare, sub atenta supraveghere a jandarmilor, jurnaliştii au început concursul.

Karl Ludwig Lupşiasca a murit în accidentul de la Gherteniş

În după-amiza zilei de ieri, 28 martie, a încetat din viaţă Karl Ludwig Lupşiasca, fostul preşedinte al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, fiind zdrobit între fiarele contorsionate ale maşinii implicate într-un accident de circulaţie, în apropiere de satul Gherteniş.

La Cercul Militar din Caransebeş se deapănă poveşti

Colegiul Naţional „Traian Doda” – Corp B, Biblioteca Municipală „Mihail Halici” şi Cercul Militar Caransebeş organizează marţi, 27 martie, de la ora 10, în sala de festivităţi a Cercului Militar, manifestarea cultural-educativă intitulată „Cele mai frumoase poveşti”.

Tragedie pe strada Ceretului din Reşiţa

O întâmplare cumplită s-a petrecut ieri, 25 martie, în jurul orei 21.30, când un tânăr şi-a pierdut viaţa intoxicat cu monoxid de carbon şi o tânără se află internată la Spitaţul Judeţean Reşiţa. Cei doi tineri de 19, respectiv 17 ani, au fost găsiţi de părinţii fetei, care au alertat autorităţile prin numărul unic de urgenţă 112.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog