Menu

Actualitate

Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa este „peţită” asiduu de Politehnica Timişoara

Într-un comunicat de presă al Departamentului Comunicare şi Imagine al Universităţii Politehnica Timişoara se arată că această instituţie de învăţământ superior își afirmă, din ce în ce mai accentuat, rolul de universitate de prestigiu pe plan regional, după ce și-a exprimat acordul de preluare, prin absorbție, a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

Se schimbă vremurile! Copiii vopsesc ouă 3D, dar şi în mod tradiţional, cu ciorapi de damă!

La Muzeul Banatului Montan Reşiţa s-a desfăşurat, astăzi şi ieri, un „Atelierul de vopsit ouă”, la care au participat 220 de elevi şi preşcolari reşiţeni, de la Grădiniţa Prichindelul, Şcolile Gimnaziale nr. 7 şi 8 şi Liceul de Arte „Sabin Păuţa”. Proiectul s-a derulat în colaborare cu Şcoala de Arte şi Meserii „Ion Românu” din Reşiţa. Materialele au fost asigurate de Fundaţia „Autonom”.

Un tânăr s-a spânzurat într-o grădină de la marginea Reşiţei

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost găsit fără suflare într-o grădină de pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, spre Ţerova, atârnând de un stâlp. Cei care au descoperit cadavrul spun că acesta se afla într-o poziţie nefirească pentru cineva care îşi ia viaţa în acest fel, fiind aproape aşezat cu fundul pe pământ.

Tinereţe fără bătrâneţe la Caransebeş

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a găzduit joi, 29 martie, festivitatea de premiere a unui număr de 11 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă şi de acordare a titlului de Cetăţean al municipiului celor 65 de tineri care au împlinit vârsta majoratului în cursul primului trimestrului al acestui an.

Bursa locurilor de muncă nu este atractivă pentru şomerii din Caraş-Severin

În data de 20 aprilie, se organizează prima bursa a locurilor de muncă din acest an. Este vorba de bursa generală şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se orienteze/reorienteze profesional.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog