Menu

Administraţie

„La noi, cetățeanul produce cât gunoi vrea și plătește puțin sau deloc!“

Începând cu anul 2017, intră în vigoare taxa de depozitare a deșeurilor municipale. La prima vedere, avem de a face cu o taxă care se adaugă la toate celelalte ce sunt suportate din buzunarul cetățeanului, însă specialiștii susțin că aceasta nu face decât să ne alinieze la cerințele în domeniu ale Uniunii Europene.

Iarna grea şi greaua moştenire! Centrul civic din Reşiţa, un dezastru!

Temperaturile pozitive din ultimele zile au topit zăpezile în Reşiţa, ceea ce reprezintă o uşurare, atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru Primărie. Pe şosele se poate circula în voie, iar Primăria nu mai este nevoită să sară cu sare. Nici cu utilaje. Însă, temperaturile pozitive, împreună cu trecătorii, au tăiat cărări prin celebra Piaţă „1 Decembrie 1918” şi au scos la iveală aspecte negative: sute, mii de dale dislocate, multe altele, sparte. Cu greu mai poţi găsi un decimetru pătrat de piaţă în care dalele să fie îmbinate la nivel. Practic, te împiedici la tot pasul.

Reşiţenii aşteaptă concluziile studiului privind starea municipiului. Studenţii aşteaptă banii!

Studenţii de la Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa, care au alergat din poartă-n poartă ca să completeze chestionarele privind „Studiul de cercetare publică”, în toamna anului trecut, îşi aşteaptă banii promişi pentru munca lor. În jur de 300 de studenţi ai universităţii reşiţene au contribuit la adunarea datelor pentru elaborarea studiului, fiecare student având promişi 2 lei pentru un chestionar completat. Minimumul de chestionare cerute unui student a fost de 100. Aşadar, pentru minimul realizat, un student ar trebui să primeasă 200 de lei.

Reşiţa are societate de transport urban. Îi mai trebuie tramvai!

Consiliul Local Reşiţa s-a întrunit, ieri, în şedinţă de urgenţă, ca să-şi aleagă un reprezentant în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a Societăţii de Transport  Public Urban, societate înfiinţată anul acesta. Consiliul Local l-a votat pe consilierul Hadrian-Constantin Popescu în calitatea de reprezentant în AGA, iar acesta este cu pixul pregătit, să semneze contractul de muncă al administratorului Gelu Ardeleanu, numit de primar la conducerea societăţii.

Consilierii caransebeşeni au amânat majorarea tarifului pentru gunoi

Luni, 16 ianuarie, consilierii locali caransebeşeni au fost convocaţi în şedinţă extrordinară, cel mai important punct de pe ordinea de zi fiind cel referitor la ajustarea tarifelor pentru serviciul de salubrizare prestat de SC Transal Urbis SRL.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog