Menu

Administraţie

Cei mai în vârstă reșițeni au fost felicitați și premiați de conducerea primăriei

Primăria Municipiului Reşiţa a acordat premii unui număr de 12 persoane care au venerabila vârstă de peste 90 de ani. Fiecare a primit din partea administrației locale suma de 250 de lei potrivit HCL nr. 130/19 aprilie 2011. Este vorba de zece bunicuțe și de doar doi bărbați, care încetul cu încetul se apropie de centenar.

Iată persoanele felicitate și premiate: Marcu Maria, Achim Dumitru, Dragu Eleonora, Haiduc Pavel, Ciasc Maria-Floarea, Șiclovan Elena, Brândușa Roza, Vinulescu Parascheva, Micu Eva, Gaia Ana, Hlușcu Emilea și Donath Erzsebet.

Primăria Caransebeș a pus ochii pe aeroportul din localitate

Între Consiliul Județean Caraș-Severin și SC Aeroportul SA Caransebeș există un litigiu referitor la plata unor datorii pe care concesionarul, SC Aeroportul SA, le are la CJ. De această situație s-ar putea să profite administrația publică locală, căreia i-ar surâde să se vadă cu sacii în căruță în cazul în care aeroportul ar trece în administrarea sa. O discuție de acest gen a fost abordată astăzi de consilieri locali într-o ședință extraordinară.

În sfârșit! Prefectul Ciobanu i-a eliberat din funcții pe primarii Scorobete și Verindeanu

Ion Scorobete

Comunele Zăvoi și Prigor au rămas fără primari, după ce prefectul Nicolae Ciobanu a semnat ordinele privind încetarea mandatelor înainte de termen. În locul lor, primăriile vor fi conduse de Doru Cârdei, respectiv, Ioan Vintilă Miclău. În luna iunie a acestui an, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o Decizie potrivit căreia aleșii locali își pierd funcțiile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art.

Corina Pascotă este noul director al DADPP Caraș-Severin

Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin va fi condusă de o femeie. Este vorba de Corina Pascotă care în prezent este șefa Gărzii de Mediu Caraș-Severin. Cel mai probabil, Pascotă va prelua DADPP începând chiar de mâine, 29 decembrie, după ce va trece de votul consilierilor județeni ce se întrunesc în ședință extraordinară.

Revelion 2016 în centrul Reșiței

Ca în fiecare an, Primăria Reșița se implică și de data aceasta în organizarea Revelionului, timp de câteva ore pe scena din Piața Prefecturii urmând să evolueze soliști de muzică popular, dar și trupe de muzică ușoară.

Potrivit programului organizatorilor, de la ora 22 va cânta interpretul de muzică populară Cătălin Birău, urmat de Dana Basarab, începând cu 22,15, și de Petrică Dalea. Petrică Miulescu Irimică va încheia prima parte a concertului cu un recital de la 22,45 și până la 23,05.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog