Menu

Administraţie

Lângă teatrul din Oravița se va amenaja o piațetă

Zona în care se află primul teatru din țară, Maihai Eminescu, din Oravița, va fi pusă și mai bine în evidență în momentul în care acolo se va amenaja o mică piață, cu bani guvernamentali. Primarul Dumitru Ursu spune că astfel de lucrări, urmate de altele care vor avea drept scop reabilitarea clădirilor existente, vor aduce o pată de culoare în centrul vechi și vor atrage turiștii care vor vizita capitala Văii Carașului.

Hotelul Semenic, părăsit, ar putea intra în proprietatea Consiliului Local Reşiţa!

Hotelul Semenic, din centrul civic al Reşiţei, este părăsit din anul 2011. Atunci, hotelul a fost închis, iar administratorul acestuia, Maria Gorcun, declara că este vorba despre o închidere temporară, pentru renovare. Însă, închis a rămas, iar pereţii au început să crape, cărămizile aparente şi sigla de la intrare au început să cadă, vegetaţia spontană a început să-l împresoare. Per ansamblu, hotelul arată ca o construcţie de la Cernobîl, bântuită de fantome.

Începe calvarul în Oravița: constructorii sparg străzile din centrul vechi (UPDATE)

Ce era de așteptat, se întâmplă. Ludwig Pfeiffer, constructorul care a câștigat licitația pentru realizarea lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare a primit undă verde de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) să înceapă lucrările pe Strada Mihai Eminescu, situată în centrul vechi al Oraviței, o stradă îngustă, cu un singur sens de circulație.

Carosabil și trotuare asfaltate în Moroasa

Primăria Municipiului Reşiţa a finalizat lucrările de asfaltare pe Strada Căpitan Ioan Poptelecan, din cartierul Moroasa. Suprafaţa totală reabilitată este de aproximativ 2.000 de metri pătrați.

Lucrările au presupus asfaltarea carosabilului şi a trotuarului, montarea de borduri, refacerea reţelei de preluare a apelor pluviale. De asemenea, au fost amenajate 3 noi parcări, fiind create 42 de locuri de parcare.

La Anina, toamna a venit cu lucrări edilitare

Ca toate unitățile administrativ teritoriale din Caraș-Severin, și Primăria Anina duce dorul banilor necesari executării lucrărilor edilitare. Primarul Gheorghe Românu spune că o bună parte din aceste lucrări sunt executate în regie proprie. Spre exemplu, pavelele sunt confecționate de angajații primăriei, iar prețul acestora este cu mult sub cel practicat pe piață. La fel s-a procedat și cu alte lucrări executate în oraș.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog