Zona în care se află primul teatru din țară, Maihai Eminescu, din Oravița, va fi pusă și mai bine în evidență în momentul în care acolo se va amenaja o mică piață, cu bani guvernamentali. Primarul Dumitru Ursu spune că astfel de lucrări, urmate de altele care vor avea drept scop reabilitarea clădirilor existente, vor aduce o pată de culoare în centrul vechi și vor atrage turiștii care vor vizita capitala Văii Carașului.
Piațeta va fi construită vizavi de cel mai renumit edificiu cultural din Oravița, pe locul unei clădiri vechi. „Este vorba de un imobil din patrimoniul primăriei, ajuns în avansată stare de degradare. Am făcut un proiect pentru noul obiectiv, în valoare de 100.000 de euro, care ne-a fost aprobat de către Ministerul dezvoltării. Suntem în faza demolării clădirii vechi, după care ne vom apuca de lucru, finanțarea fiindu-ne asigurată“, ne-a mărturisit Dumitru Ursu.
După modelul altor locații de acest gen, piațeta va fi pavată cu piatră cubică, vor fi aduse băncuțe și se vor sădi flori și gazon. Amenajarea piațetei e o continuare a lucrărilor care au avut loc în această vară la Oravița, ce au culminat cu reluarea proiecților de film, după o întrerupere de 25 de ani, dar și înființarea Muzeului Monetăriei.