Editoriale

Două întâmplări, aparent fără legătură între ele, m-au convins că scepticismul meu declarat e, de fapt, prost crescut, adică, atât de firav, încât sunt mai degrabă un naiv, decât un sceptic. Întâmplările sunt legate de pavele şi de... păşunatul oilor!

În România post-decembristă, și-au cerut, rând pe rând, dreptate în stradă, muncitorii din fabricile și uzinele moștenite de la Ceaușescu, profesorii și doctorii, polițiștii și pensionarii, elevii și studenții, șoferii și controlorii de trafic, crescătorii de animale și zarzavagii.

Adevărul e că nu mă aşteptam ca primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, să cadă aşa brusc, de-a berbeleacul, într-o singură noapte. Descindere DNA, acuzaţii, probe, recunoaşterea vinovăţiei şi demisia. Se pare că probele au fost evidente, astfel că, acum, în ce-l priveşte pe Stepanescu se lucrează la nuanţe şi la stabilirea dimensiunii pedepsei.

Pentru Paul de România și Remus Truică, justiția s-a dovedit înțelegătoare. Poate prea înțelegătoare Le-a dat arest la domiciliu, deși oamenii ăștia au produs un prejudiciu statului de 136 de milioane de euro. O sumă pe care bogații lumii o adună de-a lungul a două-trei generații și nu  într-o lună-două, mituind parlamentari, directori și funcționari ai statului.

În urmă cu peste 25 de ani, cam pe vremea aceasta, adică, pe la mijlocul lui decembrie, în fiecare an eram informat de secretarul de partid la nivel de atelier sau de secţie, după caz, că Partidul are nevoie de mine. Partidul are grijă de cel mai important capital, omul, dar şi de copiii omului, cei care sunt capitalul de rezervă, sunt viitorul.