Menu

Educaţie

Am întâlnit şi studenţi fericiţi la UEM Reşiţa!

Studenţii Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, de la Facultatea de Inginerie şi Management, au asistat, marţi, 31 mai, la Cursul Festiv de absolvire a ciclului de studii de licenţă. Este vorba despre a 24-a promoţie de ingineri de la Reşiţa, mai exact, de 51 de absolvenţi, de la 5 programe de studii. La începutul Cursului Festiv aceştia erau încă studenţi, iar la final erau fericiţi absolvenţi, cu diplome de ingineri şi cu flori în braţe.

„LMF!“ „LMF!“ „LMF!“

Moment emoționant pentru absolvenții clasei a XII-a de la Colegiul Național „Traian Lalescu“ Reșița care joi, 2 iunie, au participat la festivitatea de premiere la învățătură a celor mai buni dintre cei mai buni. O misiune grea pentru dascăli care, puși în fața unei avalanșe de medii foarte mari, s-au văzut nevoiți să modifice limita de la care s-au acordat premiile pentru merituoșii absolvenți de liceu. Mai în glumă, mai în serios, cineva remarca faptul că, dacă s-ar fi ținut seama de regulamente și recomandările ministerului Educației, aproape toți elevii ar fi primit diplome.

De ziua lor, copiii din Berzasca au desenat și colorat asfaltul

Voluntarii străini din cadrul proiectului „Chance. Choice. Change” ai Asociaţiei Sirinia au desfășurat la Berzasca evenimentul intercultural intitulat „Copilăria - Limbaj Universal”.

Acesta este un proiect care îşi propune să dezvolte activităţi de voluntariat cu tinerii şi copii din localitatea Berzasca. Proiectul se încadrează într-o acţiune-cheie, mobilitatea tinerilor, finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus +.

UEMR a rămas fără rector. Venera Manciu a demisionat din funcţie

Foto: Venera Manciu

Întorsătură neaşteptată la Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa unde, în urmă cu puţin timp Venera Manciu a demisionat din funcţia de rector.

Surpriza este cu atât mai mare, cu cât aceasta a fost aleasă în fruncţie în urmă cu doar câteva luni. După o perioadă dificilă, timp în care s-a confruntat cu tot felul de probleme legate de viitorul învăţământului universitar reşiţean, Venera Manciu şi-a înaintat ministrului Adrian Curaj demisia sa.

În sfârșit: Facultatea de Inginerie și Management are decan!

Sava Ianici

În urmă cu o lună, conducerea universității reșițene îl considera indezirabil, deși întrunise cel mai mare număr de voturi din partea membrilor Consiliului Facultății de Inginerie și Management, din cadrul Universității „Eftimie Murgu“ Reșița. Ieri, însă, comisia de concurs a avut doar cuvinte de laude la adresa profesorului universitar dr. Sava Ianci. Contestat până acum în mod constant, Ianci a devenit dintr-o dată „candidatul ideal pentru funcția de decan“.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog