Menu

Eveniment

Constantin Gruescu la 92 de ani. Sărbătoare în „Casa Binelui”!

Mineralogul Constantin Gruescu, din Ocna de Fier, primeşte, astăzi, vizita unor formaţii de dansuri populare germane din Reşiţa. Copiii dansatori, instructorii şi dascălii lor îl omagiază pe neobositul colecţionar de minerale, cu prilejul împlinirii vârstei de 92 de ani. Sărbătorirea lui Constantin Gruescu se desfăşoară anul acesta cu întârziere, din cauză că în luna aprilie, cu câteva zile înainte de împlinirea vârstei de 92 de ani, nea Costică s-a despărţit pentru totdeauna de partenerul său de viaţă.

Iia românească a înflorit centrul Reşiţei, iar brâul bănăţean a fost jucat de la mic la mare

Iniţiativa soţilor Vasile Neamţu şi Paula Neamţu, jurnalişti din Reşiţa, de a promova iia românească şi strămoşescul brâu bănăţean, a fost încununată de succes şi la cea de-a IV-a ediţie. Sute de copii, de tineri şi de vârstnici, îmbrăcaţi cu ii înflorite au inundat, ieri, centrul civic al Reşiţei, prinzându-se în hore, jucând cu mândrie şi cu bucurie dansuri tradiţionale bănăţene, desigur, şi brâul bănăţean.

Ziua Eroilor, la Reşiţa

Ziua Eroilor a fost sărbătorită, astăzi, la Reşiţa, printr-un ceremonial la care au participat autorităţi ale statului, judeţene şi locale, unităţi ale jandarmeriei, ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi ale poliţiei. La evenimentul, organizat la Monumentul Eroilor din Parcul Tricolorului au asistat câteva sute de reşiţeni.

Seară de muzică populară maghiară, la Reşiţa

Un spectacol de muzică populară maghiară se va desfăşura, sâmbătă, 11 iunie, de la ora 18.00, în curtea Bisericii Reformate din Reşiţa, din apropierea Biroului Vamal Reşiţa. Spectacolul beneficiază de participarea grupei Tiszavirag din Szolnok, Ungaria și a muzicianului Kiss Ferenc din Gyula, Ungaria.

„Evenimentul se adresează tuturor celor care îndrăgesc cântecul și muzica populară şi îi invităm cu drag pe toţi reşiţenii”, ne-a spus Megyasszai Attila, preot paroh şi preşedintele Asociaţiei Diaspora Biserică şi Şcoală.

Iia românească şi brâul bănăţean, la a patra ediţie

Cea de-a patra ediţie a manifestării dedicate iiei româneşti şi brâului bănăţean se va desfăşura, mâine, 10 iunie, de la ora 18.00, în centrul civic al Reşiţei. Evenimentul a fost organizat pentru prima oară în anul 2013, din iniţiativa jurnaliştilor reşiţeni Vasile Neamţu şi Paula Neamţu şi, an de an, a câştigat în amploare. Soţii Neamţu au iniţiat acţiunea de promovare a unui reper definitoriu al identităţii naţionale româneşti, iia, precum şi a unei valori regionale, brâul bănăţean, joc din patrimoniul imaterial al Banatului.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog