Menu

Eveniment

Caraș-Severin, încotro?

În ziua de 19 martie, de la ora 12, în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin va avea loc o interesantă dezbatere public cu tema: „Caraș-Severin, încotro?“. Unul dintre inițiatori, consilierul județean Nicolae Ștefănescu, ne-a mărturisit că manifestarea cuprinde o retrospectivă a vieții economice susținută de specialiști, martori la realizările industriale ale județului de-a lungul timpului, precum și o serie de considerente privind viitorul județului Caraș-Severin.

Scriitorul Gheorghe Zincescu a încetat din viaţă

În această noapte a murit scriitorul Gheorghe Zincescu. Şi-a purtat paşii, cuvintele, scrisul, ideile, prin această lume cu o demnitate seniorială. Cred că Gheorghe Zincescu a fost senior de mic, pentru că răspândea în jurul său demnitatea celui care înţelege lucruri. Şi nu numai că le înţelegea, ci avea şi puterea de a vorbi despre ele şi a le descoperi celor din jur, până departe. Vorbele sale se auzeau întotdeauna până departe, deşi nu vorbea tare, ci, grav, încât, în jurul cuvintelor sale se făcea linişte.

Un autocar plin cu români, implicat într-un accident în Turcia. Doi morți și mai mulți răniți. Soția primarului din Oțelu Roșu, internată în spital

Un tragic accident de circulație, în care a fost implicat un autocar cu turiști români, a avut loc astăzi într-o zonă muntoasă din Turcia, situată între Manavgat și Akseki. Doi bărbați au murit, iar mai multe persoane au fost rănite. Cinci dintre ele, toate femei, sunt din Oțelu Roșu, între care și Marieta Mălăiescu, soția primarului Luca Mălăiescu. Din fericire, acestea sunt în afara oricărui pericol, fiind internate în spitalele din zonă.

Ca între vecini: unul lovit cu toporul în cap, celălalt împușcat în față

S-a întâmplat în după-amiaza zilei de 6 martie, în apropierea satului cărăşean Stancilova, din Valea Almăjului. La ora 17.36, un localnic a sunat la 112, sesizând că un bărbat de 61 de ani, Nicolae Pistrilă, a fost lovit în cap cu un topor de vecinul său Pavel Ciuciuc, în vârstă de 50 de ani. Potrivit comunicatului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, bărbații s-au întâlnit pe drum, Pistrilă întorcându-se de la sălaș și având asupra sa o armă de vânătoare.

Fotografia, sinceritatea şi păcatul manipulării totale. Expoziţie Foto Clubul Banatul Montan, la Reşiţa

Foto Clubul Banatul Montan a vernisat, aseară, la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, expoziţia aniversară de fotografie artistică, prilejuită de împlinirea unui an de la înfiinţarea clubului. Evenimentul a fost dedicat de către organizatori, aşa cum a mărturisit preşedintele Foto Clubului Banatul Montan, Flavian Săvescu: „...celei care este sărbătorită în această lună, martie, ea însăşi un adevărat simbol de frumuseţe, evocată în toate genurile de artă, muză a artiştilor, femeia, iubita, mama, fiica noastră”.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog