Menu

Justiţie

Statul român, reclamat la CEDO de fostul judecător Nicuşor Maldea

Nicuşor Maldea

Fostul judecator sindic de la Tribunalul Caras-Severin trimis, Nicuşor Maldea, trimis de DIICOT în judecată într-un dosar de corupţie, a făcut plângere la CEDO, în care reclamă, între altele, modul în care a fost reţinut, cum i-a fost percheziţionat biroul şi cum a fost dus la audieri la Bucureşti, plimbat în cătuşe în faţa ziariştilor şi a camerelor de filmat.

Preşedintele şi vicepreşedintele Tribunalului Caraş-Severin au fost revocaţi din funcţii

Rustin Ciasc

Rustin Ciasc și Gabriela Stuparu au fost revocați din funcțiile deținute, de președinte, respectiv vicepreședinte al Tribunalului Caraș-Severin.

Trei ani de închisoare, cu executare, pentru fostul primar al Reșiței, Mihai Stepanescu

Mihai Stepanescu

Curtea de Apel a pronunțat astăzi soluția în dosarul în care Mihai Stepanescu, primarul Reșiței în perioada 2008 – 2015 a fost judecat pentru luare de mită.

Doctorul Telbis a fost achitat! Rămâne cu averea ce a făcut obiectul unui dosar penal

Sebastian Telbis

Instanța Tribunalului Caraș-Severin a dat miercuri, 13 iulie, soluția prin care îl achită pe inculpatul Telbis Sebastian, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, faptă prevăzută de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (6 acte materiale). Totodată, Tribunalul a respins, ca nefondată, cererea de confiscare extinsă a averii și a  dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituită, prin încheierea din 10 decembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. 2136/115/2015 al Tribunalului Caraş-Severin.

Romică Anculia s-a resemnat cu viața trăită după gratii. Alți 6 ani și 8 luni de închisoare

Emil Bulboacă și Romică Anculia

Fostul director al APIA Caraș-Severin, Romică Anculia, adună anii de închisoare, precum oile scaieții de pe pășunile județului ce ar fi trebuit curățate și întreținute, cu fonduri europene, de firmele controlate de el sau de oamenii săi. Aflat în Penitenciarul de maximă siguranță, unde execută o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani, Anculia, cel care a tras după el cel puțin zece primari, a mai suferit recent o condamnare care îl va transforma într-un veteran al închisorilor din vestul țării.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog