Curtea de Apel a pronunțat astăzi soluția în dosarul în care Mihai Stepanescu, primarul Reșiței în perioada 2008 – 2015 a fost judecat pentru luare de mită.
În soluția dată, instanța Curții a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul Mihai Stepanescu împotriva sentinţei penale nr. 15 din data de 6 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 3445/115/2015, ca nefondate. Tribunalul Caraș-Severin îl condamnase, în luna aprilie, la trei ani de închisoare, sentință atacată cu apel de primar.
„În baza art. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpata Şandru Antonia Ioana (inculpată în dosar, n.r.) împotriva aceleiaşi sentinţe. Desfiinţează sentinţa atacată numai sub aspectul obligaţiilor prev. de art. 93 alin. 2 Cod penal şi rejudecând în aceste limite: Înlătură obligaţia prev. de art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, respectiv inculpata să nu părăsească teritoriul României decât cu acordul instanţei, impusă prin sentinţa atacată în sarcina inculpatei Şandru Antonia Ioana. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, obligă inculpata Şandru Ioana Antonia ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizate în colaborare cu alte instituţii din comunitate. Menţine în rest sentinţa atacată. În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul Stepanescu Mihai la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 iulie 2016“, se mai arată în soluția Curții de Apel Timișoara.