Menu

Justiţie

Mărturisirea poliţistei sub acoperire: „A venit lângă mine şi a început să mă mângâie pe picioare“

Studenta – ofițer sub acoperire de care se îndrăgostise la nebunie prodecanul Facultății de Științe Sociale, din cadrul Universității „Eftimie Murgu“ Reșița, a relatat procurorilor câteva dintre situațiile penibile prin care a trecut, întrucât profesorul Franț Florin devenise foarte insistent în privința avansurilor sexuale.

Ancheta de la Universitatea din Reşiţa avansează

Din surse apropiate anchetei, cel puţin şase profesori de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa au fost duşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin pentru a fi audiaţi. Audierile continuă şi în această după amiază la Parchet, acţiunile procurorilor vizând şi studenţii de la UEM Reşiţa.

Preşedintele Senatului UEM, Marian Mihăilă, a fost ridicat de la locuinţa sa din Reşiţa

Echipa de anchetă, având în componenţă procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au descins, în primele ore ale acestei dimineţi, şi la apartamentul lui Marian Mihăilă, preşedintele Senatului Universităţii „Eftimie Murgu” (UEM) din Reşiţa.

Procurorii DGA şi mascaţii au descins la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa! (UPDATE)

Mascaţii au descins în această dimineaţă la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, precum şi la locuinţele unor cadre didactice de la universitatea reşiţeană. Acţiunea este instrumentată de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), procurorii fiind însoţiţi de Brigada Specială a Jandarmeriei, precum şi de poliţişti. Echipele mixte efectuează la această oră percheziţii în toate corpurile Universităţii.

Frunzăverde și Ghiorghioni au primit control judiciar pentru următoarele 60 de zile

După cum anticipam, instanța Tribunalului Caraș-Severin a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de Sorin Frunzăverde, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000. Măsura este valabil 60 de zile, începând cu data de astăzi.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog