Menu

Justiţie

Se întâmplă şi în breasla avocaţilor: soţii Lucian din Caransebeş au fost trimişi în judecată!

O premieră pentru barourile din vestul țării, când doi avocați, soț și soție, sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Ieri, Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiate excepțiile privind nelegalitatea actelor de urmărire penală și administrării probelor invocate de soții Lucian Cristian Teodor și Lucian Roxana Elena, avocați cu domiciliu în Caransebeș.

Ionesie Ghiorghioni, din belea în belea

La șapte luni de la producerea accidentului de circulație în care a fost implicat, Ionesie Ghiorghioni are din nou necazuri. Dacă în noiembrie 2014 martorii prezenți la eveniment au mărturisit că cel care conducea era un apropiat al lui Ghiorghioni, iată că aceștia și-au schimbat radical declarațiile, înfundându-l de tot pe fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.

Ionesie Ghiorghioni continuă să se considere nevinovat

La prima înfățișare în fața judecătorilor Tribunalului Caraș-Severin, fostul vicepreședinte al Consiliului județean. Ionesie Ghiorghioni, l-a luat pe „nu“ în brațe, susținând  în continuare că este nevinovat în dosarul în care este judecat pentru trafic de influență. Aceasta, în condițiile în care nepotul său, Cosmin Ghiorghioni, coinculpat  în dosar, a recunoscut faptul că avea rolul de intermediar ce se ocupa de strângerea șpăgii de la oamenii de afaceri care semnaseră contracte cu instituția reprezentată de Ghiorghioni.

Ghiorghioni primește lovitura de grație. Nepotul său a recunoscut acuzele aduse de DNA

Foto: www.pressalert.ro

Judecătorii Curții de Apel Timișoara au judecat conestația fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, și a nepotului său, Cosmin Ghiorghioni, împotriva deciziei Tribunalului Caraș-Severin de prelungire a arestului preventiv cu 30 de zile, amândoi trimiși în judecată, săptămâna trecută, pentru fapte de corupție.

Apar nume noi de patroni în înregistrările din dosarul Ghiorghioni

Ionesie Ghiorghioni

Pentru fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, pentru trafic de influență, nu înseamnă decât un pas spre alte posibile dosare penale în care urmează să fie implicat. Cel puțin așa rezultă din rechizitoriul procurorilor DNA în care apar și alte discuții avute de Ghiorghioni cu oameni de afaceri ce s-au bucurat de mărinimia lu’ „tata bunu“.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog