Menu

Justiţie

Ponta și Șova, mână în mână în dosarul Turceni - Rovinari

În această dimineață, primul ministru al României, Victor Ponta, a fost chemat la Direcția Națională Anticorupție, unde procurorii i-au adus la cunoștiință faptul că s-a dispus începerea urmării penale față de acesta, cu privire la săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscal în formă continuată și spălare de bani. Potrivit procurorilor, toate aceste fapte au fost săvârșite în perioada în care era reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel“.

DNA a ajuns şi la faptele săvârşite de premierul Victor Ponta pe când era doar avocat!

Victor Ponta (Foto: gandul.info)

Caz fără precedent în istoria postdecembristă a României! Primul-ministru al țării este acuzat de fapte de corupție, iar procurorii, din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a DNA, au dispus efectuarea urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României.

Ionesie Ghiorghioni, în fața instanței: „E o făcătură!“

La Tribunalul Caraș-Severin a început astăzi judecata vicepreședintelui CJ Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, acuzat pentru fapte de corupție. Prima înfățișare a avut loc cu ușile închise, în Camera preliminară, departe de ochii presei și a multor curioși.

Începe judecata lui Ghiorghioni, la Tribunalul Caraș-Severin

Ionesie Ghiorghioni

Ionesie Ghiorghioni se întoarce joi, 4 iunie, în Reșița, după o absență de aproape trei săptămâni, dar nu la fostul său loc de muncă de la Consiliul județean, ci în boxa acuzațiilor Tribunalului Caraș-Severin, în calitate de inculpat într-un dosar de corupție. Judecata celui care se considera numărul doi în ierarhia funcțiilor publice din județ va începe mâine, odată cu prezentarea sa în fața instanței.

Frunzăverde - suspendat din funcţie, iar Ghiorghioni rămâne fără sprijinul politic al liberalilor!

Potrivit noilor criterii de integritate adoptate la Pitești de către Consiliul Național al PNL, liberalii condamnaţi în primă instanţă vor pierde funcţiile în partid, iar cei care primesc o sentinţă definitivă vor fi nevoiţi să renunțe şi la calitatea de membru al PNL.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog