Menu

Poliţie / Circulaţie

De la atâta răchie, s-au bătut cu sticle și pietre. Unii au ajuns la spital, alții la poliție

După cum este tradiția, în mai multe sate din Banatul de Munte în data de 15 august, de Sfânta Mărie Mare, se sărbătorește hramul bisericii, ocazie cu care se desfășoară și ruga satului. Un astfel de eveniment a avut loc și la Mercina, sat ce apaține de comuna Vărădia. Când petrecerea era în toi, în centrul localităţii unde se desfăşura ruga, a izbucnit o altercație spontană între mai multe persoane, urmată de agresiuni fizice. A fost sesizată Poliția Oravița prin apelul 112, care a trimis la fața locului mai mulți polițiști pentru a aplana conflictul.

Mașina s-a rupt în două, însă șoferul și alți doi pasageri au scăpat cu viață

Să scapi dintr-un accident de circulație în care autovehiculul cu care te deplasezi se face praf, înseamnă să ai noroc cu carul, cum spune o vorbă românească. La fel cum au avut trei persoane în noaptea de 12/13 august când, mașina în care se aflau s-a rupt în două, după ce s-a lovit de copacii de pe marginea drumului ce leagă Obreja de Glimboca.

I-a mințit pe polițiști, sperând să scape basma curată

O întâmplare mai puțin obișnuită a avut loc la Bocșa, în seara zilei de miercuri, 12 august. Poliţia oraşului a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 de către O.S., în vârstă de 18 ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras autovehiculul lăsat neasigurat în faţa unui magazin.

Polițiști fără week-end: în trei zile au aplicat amenzi de 72.000 de lei!

Timp de trei zile, 7–9 august, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au desfăşurat acțiuni, pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză şi a consumului de alcool.

Un șofer din Timiș este autorul unui accident în Caraș-Severin

În data de 6 august, în timp ce S.D.V., de 29 ani, din judeţul Timiş, conducea un autoturism în afara localităţii Soceni, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, fiind ploaie torenţială şi carosabil umed, iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unui copil, pasager în autoturism, care a fost transportat la Spitalul Municipal Caransebeş, unde a fost internat.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog