Menu

Articol

De la atâta răchie, s-au bătut cu sticle și pietre. Unii au ajuns la spital, alții la poliție

După cum este tradiția, în mai multe sate din Banatul de Munte în data de 15 august, de Sfânta Mărie Mare, se sărbătorește hramul bisericii, ocazie cu care se desfășoară și ruga satului. Un astfel de eveniment a avut loc și la Mercina, sat ce apaține de comuna Vărădia. Când petrecerea era în toi, în centrul localităţii unde se desfăşura ruga, a izbucnit o altercație spontană între mai multe persoane, urmată de agresiuni fizice. A fost sesizată Poliția Oravița prin apelul 112, care a trimis la fața locului mai mulți polițiști pentru a aplana conflictul.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că scandalul a pornit de la A.C., de 35 ani, din Mercina şi R.M., de 42 ani, din Reşiţa Și cum se întâmplă în astfel de situații, de pe margine s-au băgat şi alte persoane, susţinători ai celor doi, lovindu-se reciproc cu sticle şi pietre.

Au intervenit imediat poliţiştii aflaţi în dispozitivul de ordine publică din localitate pentru a restabili ordinea și liniștea. Câțiva scandalagii implicați în bătaie au apucat să fugă  cu mai multe autoturisme către  Reşiţa, iar alte persoane s-au refugiat prin curţile sătenilor, fiind găsite şi duse ulterior la audieri.

A fost suplimentat imediat dispozitivul de ordine publică și s-a organizat filtre rutiere, două autoturisme cu participanţi la eveniment au fost oprite pe D.J. 581, în Ticvaniu Mare.

În urma altercaţiei au fost rănite două persoane, R.M. şi D.F.O., de 23 ani, din Reşiţa,  care au fost transportate la Spitalul Orăşenesc Oraviţa, în prima fază, apoi au fost transferate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, primul fiind transportat mai apoi la Spitalul Judeţean din Timişoara, deoarece prezenta leziuni grave.

„În cauză au fost întocmite acte procedurale faţă de A.C. şi R.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În continuare se desfăşoară activităţi în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi tragerea la răspundere penală a acestora“, se arată în comunicatul de presă al IPJ Caraș-Severin.

Powered by Jasper Roberts - Blog