Menu

Articol

Nou record de viteză în Caraş-Severin. Şoferul a rămas fără permis pentru trei luni

La sfârşitul săptămânii trecute rutierişii cărăşeni au desfăşurat mai multe acţiuni pentru asigurarea siguranței circulației pe drumurile publice. Poliţiştii spun că aparatele radar au surprins şi de această dată şoferi care circulau cu viteze excesive riscând astfel să pună în pericol viaţa altor participanţi la trafic.

Printre „campionii” acestor acţiuni se numără un tânăr de 20 ani din comuna Sacu. Acesta a fost filmat în timp ce conducea pe raza localității Bucoșnița cu viteza de 175 de km/h într-o zonă unde viteza maximă permisă era de 70 km/h.

„Conducătorul auto a fost sancționat cu 1305 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru trei luni. Un alt conducător auto, un bărbat de 66 de ani, din Timișoara, a fost surprins de aparatul radar în localitatea Mehadia conducând cu 150 km/h și efectuând o depășire neregulamentară. A fost sancționat cu 1885 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile” a precizat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Reamintim faptul că în data de 20 februarie, tot în zona Bucoşniţa, un şofer de 33 de ani din Motru, judeţul Gorj, a condus cu 177 km/h, într-o zonă în care limita maximă era de 70 km/h. A fost „recompensat“ cu o sancțiune de 10 puncte amendă, mai exact 1.450 lei, și i-a fost aplicată sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pentru 90 de zile.

Powered by Jasper Roberts - Blog