Menu

Sport

Caransebeşul a rupt Metalul în 12 bucăţi

Sâmbătă, 14 octombrie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş s-a disputat partida dintre Viitorul Caransebeş şi Metalul Bocşa, contând pentru etapa a VII-a Ligii a IV-a.

Partida a început însă cu presingul făcut de oaspeţi, care în primele minute au stat cu fundaşii la centrul terenului. Cu toate acestea, prima ocazie de a înscrie le-a aparţinut gazdelor, în urma unui contraatac purtat de Ciucur pe partea dreaptă, în minutul 4, acesta a centrat în careu, Dumitru s-a desprins din marcaj, dar, rămas singur la 6 metri cu portarul, a fost blocat de acesta.

Victorie obţinută greu, dar meritat. Internaţional Băleşti-CSM Şcolar Reşiţa 1-2 (1-0)

Primul meci şi prima victorie obţinută de CSM Şcolar Reşiţa sub mandatul lui Daniel Opriţa în Liga a III-a de Fotbal Un succes conturat  în finalul unui meci în care oaspeţii au ratat exasperat, în timp ce jucătorii de la Internaţional Băleşti au condus la pauză, iar „nemţul” din poarta reşiţenilor, Zimmermann, şi-a salvat echipa, parând un 11 m, la scorul de 1-1.

Al doilea Descălecat al lui Daniel Opriţa în Valea Domanului

Daniel Opriţa

La prima conferinţă de presă organizată după numirea în funcţia de antrenor al CSM Şcolar Reşiţa, Daniel Opriţa a mărturisit că a ales Reşiţa, chiar dacă aceasta activează în liga a III-a. Că nu îi este ruşine să antreneze la acest nivel, pentru că a simţit că este dorit în Valea Domanului unde se creionează un proiect frumos.

CSM Şcolar vs Viitorul, în Cupa României la fotbal

În această dimineaţă s-au tras la sorţi meciurile din 16-mile de finală ale Cupei României la Fotbasl. Pentru CSM Şcolar Reşiţa, ajunsă în această fază a competiţiei nu a fost să fie nici Steaua ori CSU Craiova, ci Viitorul lui Gheorghe Hagi.

Iată programul complet:

AFC Botoșani – CFR Cluj 

Sepsi Sfântu Gheorghe – CSU Craiova

ASU Poli Timișoara – ACS Poli Timișoara

FC Argeș – Politehnica Iași

Concordia Chiajna – Astra Giurgiu

Sănătatea Cluj – FCSB

CSM Școlar Reșița – Viitorul Constanța

Aerostar – Dinamo

Alex Chicin, două podiumuri în Croaţia

La sfârşitul săptămânii trecute, la Vinkovici, în Croaţia, a avut loc un puternic turneu internaţional de judo, la care au luat parte peste 600 de sportivi din România, Ungaria, Ucraina, Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Bosnia-Herţegovina şi, bineînţeles, din ţara-gazdă.

Clubul Sportiv „Energetica” din Caransebeş a fost reprezentat de Alexandru Chicin, tânărul judoka pregătit de antrenorii Ion Radu şi Ioan Răuţu, care a concurat la categoria 66 kg, obţinând un loc 2 la U 18 şi urcând pe poziţia a treia a podiumului de premiere la U 21.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog