Menu

Articol

În Caraş-Severin, PSD se apropie de un scor istoric: 50 la sută!

După numărarea a 90% din voturi, rezultatele alegerilor parlamentare de ieri arată puțin diferit de cele înregistrate la nivel național. Harta politică a județului, ca de altfel a întregului Banat, s-a colorat într-un roșu aprins, scorul obținut de social-democrați fiind zdrobitor în raport cu ceilalți competitori.

Uniunea Salvați România nu a reușit să treacă pragul electoral de 5%, obținând același procent de 3,4% la cele două Camere legislative, după cum nici ALDE nu a reușit la Camera Deputaților. În schimb, formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu a întrunit 6 procente la Senat, de unde și concluzia că echipa de campanie s-a zbătut mai mult pentru Doina Frunzăverde și mai puțin sau chiar deloc pentru candidatul impus, Cristiana Anghel. Și PMP are rezultate superioare celor de la nivel național, 7.1 la Cameră și 6,6% la Senat, în timp ce liberalii care au obținut 24,8% la Camera Deputaților și 28,2% la Senat.

Cele mai bune rezultate au fost consemnate în dreptul Partidului Social Democrat, formațiunea condusă de Ion Mocioalcă s-a impus la Senat cu un procent de 48,6%, și la Camera Deputaților cu 49,3%. Scoruri categorice, cele mai bune din isoria PSD Caraș-Severin, nemaiîntâlnite până acum în 26 de ani la alte formațiuni poltice.

Interesant este și faptul că, tot în premieră, PSD s-a impus în toate orașele din Caraș-Severin, ceea ce vorbește de la sine despre rezultatul votului de ieri.

Powered by Jasper Roberts - Blog