Menu

Articol

În patru zile, polițiștii au aplicat 700 de sancțiuni contravenționale

Timp de 4 zile, între 14-17 aprilie, un număr de 230 de poliţişti au acţionat pe raza judeţului Caraș-Severin, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Cu acest prilej, oamenii în uniformă au constatat 17 infracţiuni şi au aplicat 712 sancţiuni contravenţionale,  dintre care 15 au fost  pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea sancţiunilor aplicate se ridică la 159.070 de lei. Au fost confiscate 3.000 de pachete de țigări de contrabandă  în valoare de aproximativ 36.000 de lei.    

„Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale poliţiştilor. Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 697 de sancţiuni, dintre care 419 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 11 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare auto.

La data de 16 aprilie, în jurul orei 16, polițiștii orașului Bocșa și ai Secției 5 de Poliție Rurală au depistat în trafic, pe DN 58 B, între localitățile Măureni și Gherteniș, un bărbat de 24 de ani, din Arad,  în timp ce transporta cu un autoturism țigarete de contrabandă.

În urma controlului efectuat, poliţiştii au descoperit în interiorul autoturismului mai multe pachete de ţigări netimbrate corespunzător, a căror provenienţă nu a putut fi dovedită.

De la cel în cauză, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 60.000 de ţigarete în valoare de aproximativ 36.000 de lei, iar autoturismul a fost indisponibilizat“, se arată în comunicatul IPJ Caraș-Severin semnat de ag. șef adj. Cecilia Dăneț, purtător de cuvânt.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului.

Powered by Jasper Roberts - Blog