Menu

Articol

În plină campanie electorală, vicepreședintele PMP Caraș-Severin a trecut la PSD

Goguța-Pica Cocoșilă

Goguța-Pica Cocoșilă a semnat adeziunea de intrare în PSD, după ce săptămâna trecută și-a prezentat conducerii PMP Caraș-Severin demisia din formațiunea condusă de Ion Tabugan și în care deținea funcția de vicepreședinte a organizației județene. Potrivit mărturisirii făcute pentru cotidianul online Argument, Goguța-Pica Cocoșilă nu se regăsește în partidul fostului președinte Traian Băsescu.

„Eu am intrat în politică odată cu înființarea PPDD, iar prin conjunctura evenimentelor de pe scena românească am ajuns în UNPR și, mai apoi, ca urmare a fuziunii, în PMP. Cred și consider că a sosit momentul ca să-mi pot alege singură partidul, să nu-mi mai spună cineva la cine să mă duc. Am depus adeziunea la PSD, pentru că în acest partid mă regăsesc cel mai bine, iar celor care vor spune că acest lucru se întâmplă exact în campania electorală, le răspund că decizia o iau când vreau eu, pentru că legea partidelor nu-mi interzice acest lucru“, ne-a declarat Goguța-Pica Cocoșilă.

Întrebată de viitorul politic al colegilor din UNPR, Cocoșilă a lăsat să se înțeleagă că aceștia așteaptă rezultatul ICCJ în privința fuziunii cu PMP dar este convinsă că, indiferent de sentință, aceștia o vor urma în PSD.

Reamintim că, în alegerile locale din iunie 2016, Goguța-Pica Cocoșilă a candidat din partea UNPR la Primăria Oțelu Roșu, alături de actualul primar, Luca Mălăescu, de liberala Magda Lungu, de Petru Lupșac – ALDE și de Tavi Banc – PMP. 

Powered by Jasper Roberts - Blog